Un cadou unic, viu, cu suflet – bijuterii inteligente ce îmbină tehnologia IT cu arta

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să dăruiești nu doar un obiect, ci o întreagă poveste înglobată în cadoul tău? Sublimul, arta și inteligența artificială s-au contopit rezultând bijuterii Anyoli cu stocare inteligenta, cadouri cu suflet care prind viață care pot fi încărcate cu orice fișier în funcție de preferințe printr-un mesaj, poză, video, link sau document, cu vocea și imaginea ta sau a persoanei iubite ori ale altor persoane dragi!

Romantismul, sentimentele frumoase de iubire, prețuire, apreciere, emoțiile de neprețuit pentru orice persoană nu au fost niciodată exprimate atât de minunat printr-un cadou viu creat în combinații ideale dintre tehnologie, metalul prețios pe care îl iubim și pietrele semiprețioase care atrag energii pozitive.

Prin intermediul Anyoli România care a creat bijuterii inteligente ce îmbină tehnologia IT cu arta ce pot reprezenta pentru oricare dintre noi un cadou unic, un cadou viu, un cadou cu suflet, inovație ce aparține Nadiei Vișan, nici timpul și nici distanța nu mai sunt impedimente pentru iubire, recunoștință, prețuire.

facebook.com/Anyoliromania – Nadia Vișan – Lănțișor lung cu pandantiv, aur alb 9k, piatra Onix

Anyoli sărbătorește conexiunea specială dintre oameni

Îmbinând tehnologia IT cu arta Anyoli a creat o colecție în care toate bijuteriile, inclusiv cele din colecția Dio, se pot încărca cu Biblia sau cu orice alt fișier, în funcție de preferințe, fiind apte să transmită mesajul tău audio-video pentru orice situație în care dorești să faci un cadou unic, un cadou viu: logodnă, nuntă, domnișoare de onoare, botez, majorat, ziua mamei, zile de naștere, oameni religioși, pentru orice alt eveniment sau pur și simplu într-o zi obișnuită care vrei să devină specială pentru o persoană specială din viața ta.

Ori de câte ori își va dori momente speciale cu tine, să te audă și să te vadă, persoana căreia i-ai dăruit bijuteria își va apropia telefonul smart de aceasta și mesajul audio-video va putea fi urmărit iar și iar, bucurându-se din nou de emoția revederii, rememorând momentul special în care i-ai făcut acest cadou unic, retrăind emoții și sentimente pentru tine, împreună cu tine, iar dacă vei fi departe dorul mistuitor va fi înlocuit de o stare de bine, de fericire.

Cadoul tău va transmite mesajul tău, povestea ta, sentimentele tale chiar dacă nu ai avut curajul sau ocazia să i le mărturisești. Imaginează-ți ce surpriză ar avea dacă i-ai face o declarație de dragoste, dacă ai face astfel un angajament de logodnă, dacă ar fi cerută de soție sau dacă ți-ai reînnoi jurămintele de cununie printr-un astfel de cadou, ori într-o altă împrejurare care vă leagă într-o relație de iubire.

Mesajul tău va dăinui peste timp pentru că produsele vin cu garanție pe viață pentru mesajele stocate, amintirile nu se pierd, vor fi mereu purtate de ea într-un colier, într-un pandantiv, într-o brățară, într-un inel, sau în butoni și îl va putea vedea în telefon oricând dorește un strop de fericire, ori atunci când îi este greu sau vrea să înlăture sentimentul de însingurare, să te simtă aproape și să îi dai putere ca să înfrunte lumea ei cu zâmbetul pe buze.

Esența vieții este iubirea, iar Anyoli România o celebrează în fiecare zi prin bijuteriile cu stocare inteligentă, bijuterii ce pot oferi, printr-un mesaj, poză, video, link sau document, zeci de emoții puternice, sute de momente și mii de amintiri ce nu se vor pierde niciodată.

Cum funcționează un cadou-viu sau un cadou cu suflet? 

youtu.be/3BbR-ZEPrcI?t=341 – Andreea Marin, Ambasador Anyoli și Nadia Vișan, inventatoarea tehnologiei unicat
  • Accesezi site-ul anyoli.ro;
  • alegi bijuteria care se potrivește cu emoția pe care vrei să o transmiți;
  • după ce adaugi bijuteria în coșul de cumpărături, încarci mesajul special ce are menirea să dea viață cadoului tău;
  • poți încărca un mesaj text, poză, video, link sau chiar un document tip Biblia, astfel încât ceea ce oferi să fie cu adevărat din suflet pentru suflet;
  • odată ce bijuteria ajunge la persoana căreia îi va oferi bucățica ta de suflet, un singur pas mai este de îndeplinit;
  • prin simpla atingere a cadoului de telefonul ce are instalată aplicația Anyoli, inima se va umple de bucurie în momentul în care va apărea, pe ecran, emoția pură;
  • pentru ca destinatarul să se poată bucura de cadoul tău special, este nevoie să se asigure că atât datele mobile / WiFi-ul, cât și NFC-ul sunt pornite;
  • telefonul de pe care va fi scanat cadoul viu trebuie să aibă instalată aplicația Anyoli;
  • imediat ce persoana pe care vrei să o surprinzi va atinge cadoul viu de telefon, va putea vizualiza mesajul ori de câte ori va dori să te simtă aproape;
  • odată citite, mesajele pot fi accesate și offline;
  • poți schimba mesajul din bijuteria oferită persoanei dragi în orice moment;
  • destinatarul va fi notificat în momentul în care mesajul s-a schimbat;
  • tu vei fi notificat în momentul în care mesajul este citit prima oară de către destinatar;
  • ai posibilitatea de a schimba mesajul ori de câte ori vrei.

Aurul nou cu pietrele semiprețioase, combinația ideală pentru a atrage energii pozitive

Bijuteriile Anyoli prind viață și nu transmit doar emoție, fericire, sentimente frumoase pentru întotdeauna, ci contribuie la starea de bine a purtătorului prin pietrele semiprețioase atent alese care atrag energii pozitive pentru cea sau cel care le poartă. Astfel butonii unisex care pot fi cadouri ideale pentru ea și el deopotrivă, pe lângă aurul nou aduc piatra lapis lazuli, sau onix, sau ochi de tigru cu rol de protecție.

Onix-ul este considerată Piatra puterii, ce oferă sprijin în situațiile mai puțin plăcute. Este o piatră ce ajută persoanele confuze să găsească răspunsurile de care au nevoie și de asemenea le dă puterea de a găsi o soluție în momentele ce cauzează stres. De asemenea, Onixul este talismanul ce ajută la rezolvarea conflictelor, oferind o stare de calmitate.

Lapis-Lazuli se crede că amplifică energia pozitivă, ne ajută să trecem peste anumite traume, peste depresie sau peste anxietate, purifică mintea și sufletul, cu scopul de a lăsa loc pentru curaj, speranță, claritate și certitudine.

Când începem să simțim frică sau nesiguranță, Ochiul Tigrului se crede că ne amintește de puterea și de capacitățile noastre interioare, iar acestă creștere a încrederii în sine ne permite să perseverăm, chiar și atunci când ar putea fi mai ușor sau mai sigur să renunțăm; uneori Ochiul Tigrului ne tranformă perspectiva: în loc să fim intimidați de o situație, vom învăța să vedem fiecare provocare ca pe o șansă; indiferent dacă purtăm o conversație dificilă sau facem o schimbare în viața noastră, Ochiul Tigrului ne poate sprijini în asumarea riscurilor.

Madre Perla albă este considerată piatra purității, simbolizează dragostea, norocul și prosperitatea, calități care fac din această piatră un cadou ideal, acest sidef fermecat, fiind un talisman al familiei, păstrând liniștea și pacea între membrii acesteia. Pe de altă parte, Madre Perla este piatra care trezește memoria primordială a originii noastre, iar pe măsură ce se amplifică, aceasta va duce către o iubire divină infinită. Cunoscută și drept piatra sincerității, scoate adevărul la iveală în anumite situații din viață.

Madre Perla neagră este considerată piatra mării care preia toate calitățile apei, transformându-le în beneficiile purtătorului, și anume: fluiditate, puritate, liniște și adaptabilitate; este alegerea perfectă pentru persoanele sensibile și empatice sau a celor care au nevoie de un talisman care să le poarte noroc în fiecare zi. Madre Perla neagră induce o stare de relaxare și veselie și menține pacea în sufletul purtătorului.

Despre Opal roz se spune că este o piatră a donjuanismului unde predomină jocul seducției. Cunoscută drept simbolul erotismului, bijuteriile care au această piatră sunt purtate de persoane pasionale, ce pun preț pe chimia ce se naște între doi oameni încă de la prima vedere. Pe de altă parte, legenda spune că spiritualitatea acesteia are ca rezultat schimbarea nuanței în preajma unui prieten, a unui om de calitate, fiind o piatră cu rol protector și apărător.

Despre Howlite se spune că este prin definiție o piatră a calmului ce favorizează eliberarea de emoții negative precum anxietate, frică sau tensiune nervoasă. Energia transmisă de piatra Howlite este asociată și cu nuanța pe care aceasta o are, deoarece albul simbolizează inocența, puritatea și mai ales puterea unui suflet de a lupta. Nu noi alegem piatra dintr-o bijuterie, ci piatra ne alege sufletul.

Anyoli, e-shop-ul de bijuterii premium, realizate după conceptul de cadou viu, cu tehnologia și conceptul patentat de unicitate incontestabilă, ne invită să dăruim emoții într-un mod subtil, elegant și să ne păstrăm vii amintirile prin cadouri cu suflet – bijuterii premium cu stocare inteligentă.

Ador aceste bijuterii și sper ca într-o bună zi soțul meu să revină la sentimente mai bune pentru preoți, să fie de acord cu cununia religioasă și să îmi facă un astfel de cadou care să conțină un nou angajament de iubire veșnică, iar eu să îi dăruiesc în aceeași împrejurare o pereche de butoni inteligenti cu mesaje emoționante care să dăinuie peste timp, poate chiar mai mult decât noi.

Mi-ar plăcea de asemenea să îi ofer mamei un astfel de cadou viu, amândouă să purtăm brătari inteligente cu onix negru care este considerată piatra norocoasă pentru Capricorn fiind amândouă născute în această zodie, ea să aibă vocea și imaginea mea la dispoziție oricând înglobate în bijuteria favorită, iar eu să am întotdeauna vocea și imaginea ei stocate în bijuteria mea cu mesaje din suflet pentru suflet.

Tu ce amintire porți în suflet și cui ai dărui-o printr-un talisman digital Anyoli? Cum ai personaliza un cadou ca să rămână viu? Mi-ar plăcea să te fi inspirat cu acest articol să dorești să faci un cadou unic, viu, cu suflet dintre aceste bijuterii inteligente ce îmbină tehnologia IT cu arta. Încearcă noua inovație și povestește-ne într-un comentariu despre surpriza pe care ai făcut-o persoanei speciale din viața ta.

Sursa articolului: Anyoli România, anyoli.ro

Sursa fotografiilor: Anyoli România, anyoli.ro, facebook.com/Anyoliromania, fotografia de copertă prelucrare personală în Canva

Sursa video: youtu.be/3BbR-ZEPrcI?t=341

Notă: Articolul a fost scris pentru Proba nr. 20 a concursului SuperBlog 2021, a 23-a ediție a proiectului, care se desfășoară între 1 octombrie – 2 decembrie 2021, titlul probei fiind: Anyoli – Bijuterii cu stocare inteligentă, cadouri cu suflet care prind viață

Notă: Dacă vrei să participi și tu în continuarea probelor găsești aici un articol pentru înscrierea în concurs din care poți să te inspiri.


Descoperă mai multe la Branduri în revistă

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.