Epilarea cu laser aduce mai multe beneficii decât credeai

Fiecare îşi doreşte să aibă o imagine plăcută, aspect care contribuie semnificativ la o stare emoţională echilibrată şi normală, ajutându-te să te simţi bine şi să te bucuri de toate provocările la care te expune viaţa de zi cu zi. Modul în care arăți, silueta, aspectul şi luminozitatea pielii, toate fac parte din imaginea exterioară, aflată în directă legătură cu modul în care te simţi.

Astfel, indiferent dacă ești bărbat sau femeie, dacă ești tânăr sau matur, indiferent de preocupări şi statul social, vei încerca permanent să descoperi acţiuni şi mecanisme care te vor ajuta să arăți bine, implicit, să te simţi mulțumit cu aspectul tău.

Alegeri importante pentru corpul tău

Toţi își doresc să afișeze un aspect frumos şi sănătos, astfel că fiecare trebuie să acorde atenţie corpului său, alegând să facă schimbările necesare pentru a obţine rezultatele care vor aduce mulţumire şi o stare de bine. Consideri că ai o siluetă generoasă care îți limitează mişcarea? Atunci ia măsuri să schimbi obiceiurile alimentare şi stilul de viaţă.

Ai un ten tern? Acţionează cu metode specifice, iar dacă există nemulţumire legată de de pilozitatea excesivă de pe corp, atunci vei avea cele mai bune rezultate, optând pentru metodele moderne şi revoluţionare de îndepărtare a părului de pe corp.

Când să apelezi la epilarea definitivă cu laser?

Pilozitatea excesivă este un fenomen pe care îl manifestă foarte mulţi bărbaţi. Firul de păr creşte dintr-un folicul şi este format din proteina denumită keratină. Foliculii sunt prezenţi pe toată suprafaţa corpului, fiind  înconjuraţi de capilarele sangvine care au  rolul de a transporta nutrineţii necesari regenerării, reproducerii şi creşterii firului de păr. În funcţie de caracteristicile fiecăruia, firele de păr au o anumită textură, culoare şi rezistenţă.

Astfel, sunt bărbaţi cu o pilozitate moderată, aşa cum sunt şi cei care se luptă cu prezenţa excesivă a firelor de păr groase, puternice şi rezistente. În aceste cazuri, cea mai eficientă şi comodă alegere se va dovedi a fi epilarea definitiva cu laser, procedură pe care o poate realiza fiecare bărbat care doreşte să scape de grija îndepărtării periodice a părului nedorit.

Avantajele îndepărtării părului cu laser

În primul rând, apelând la această procedură,  bărbaţii se eliberează de grija îndepărtării periodice a firelor de păr nedorite, de pe orice arie anatomică. Este o procedură comodă, nedureroasă şi uşor de realizat. Rezultatele nu vor întârzia să apară, tratamentul maxim în cazul zonelor mari cu pilozitate excesivă, variind între 6 şi 8 săptămâni, iar pentru ariile restrânse, între 4 şi 6 săptămâni. Odată efectuată indepartarea parului cu laser, nu va mai fi necesară decât o întreţinere periodică aplicată la un interval de 6 luni-1an, astfel că părul nedorit nu va mai reveni. 

Îndepărtarea părului cu laser îi va ajuta considerabil pe cei care aleg această procedură, oferindu-le confort la nivelul pielii, prin eliminarea senzaţiilor de arsură sau mâncărime provocate de alte modalităţi de îndepărtare a părului excesiv. Este o procedură care elimină costurile periodice alocate procedurilor de epilare periodică, epilarea cu laser deţinând caracteristica de a fi permanentă. Procedura deţine funcţia de a se adapta specificului anatomic al pacientului, astfel că se poate aplica pe orice tip de piele, pigment sau tip de folicul. De asemenea, se poate executa pe toată suprafaţa corpului, în orice anotimp, chiar dacă pielea este bronzată.

Reține:

  • Epilarea definitivă cu laser nu este un moft, ci mai degrabă o soluție eficientă de a scăpa de părul nedorit de pe corp.
  • Procedeul nu este dureros, iar efectele sunt vizibile imediat.
  • Efectul este permanent, ceea ce înseamnă economie de timp și bani.
  • Se realizează în clinici specializate și saloane de înfrumusețare cu echipamente performante, ceea ce asigură experiențe confortabile. 

Sursa articolului: skin-med.ro/ SKINMED® Clinic București, WhitePress

Sursa fotografiei: skin-med.ro/ SKINMED® Clinic București, WhitePress/ freepik.com

Notă: Articol sponsorizat de la partener.


Descoperă mai multe la Branduri în revistă

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu