Gândește-te bine la consecințe când cauți avocat pentru divorț

Cuprins:

  1. Ce faci atunci când te gândești uneori la divorț
  2. Experiențe în dreptul familiei pe propria piele
  3. Gândește-te bine la consecințe când cauți avocat pentru divorț

Foarte ușor se ajunge la divorț și foarte ușor se pronunță divorțurile în zilele noastre. Nu cred că mai sunt predominante în conștiința colectivă sentimentele și convingerile conservatoare pentru familia tradițională, familia văzută ca celulă de bază a societății. Tindem spre altceva, modern se pare, pe care nu toți îl definim și îl înțelegem pe deplin, agățându-ne de valori care se reinventează în timp, odată cu evoluția societății.

Ce faci atunci când te gândești uneori la divorț

Ești într-o căsnicie care nu îți mai convine și ți-a trecut uneori prin minte ideea unui divorț? Îți dau o veste bună și cel puțin una rea. Vestea bună este că vei găsi un avocat pentru divorț care să te scoată din orice încurcături juridice ai putea avea înainte, în cursul sau după divorț. Vestea rea este că vei trece printr-o lungă perioadă de stres în legătură cu procesul de divorț.

Va trebui să te familiarizezi cu noțiuni ca acestea: divorț culpă comună, divorț la distanță prin acord, divorț din culpa exclusivă, revenirea soției la nume, stabilirea locuinței minorului, custodia copilului, prestația compensatorie, obligația de întreținere, psihologia divorțului. Vestea și mai rea este aceea că stresul tău nu se va încheia odată cu pronunțarea divorțului, cu precădere atunci când aveți copii și bunuri comune de disputat, împărțit și nu ajungeți împreună la un compromis.

Ca și când nu ar fi destul, memoria îți va juca feste deseori în cursul vieții. Părțile negative ale căsniciei care au condus la divorț se vor atenua cu timpul în mintea ta. Vor apărea amintirile frumoase, nostalgii, regrete, remușcări gândind că poate puteai să faci lucrurile altfel, poate că și tu aveai o vină, poate că ai luat deciziile greșite. Nici nu poți să îți imaginezi cât de mult rău ne putem face singuri atunci când avem prea mult timp liber la dispoziție pe care nu ne pricepem să îl gestionăm corect.

Sursa video: Avocat Nora Cosmina Drulea

Dacă aveți copii minori rezultați din căsnicie ori din afara acesteia, sau poate adoptați și tărăgănezi luarea unei decizii datorită lor, află că te minți. Nu copiii sunt cei care sudează o relație disfuncțională între soți care nu se potrivesc și nu se înțeleg. Subconștientul tău, sentimentele amestecate, indecizia, legături nevăzute de ordin sentimental sau material, sau un amestec de interese te mențin într-o relație în care nu te simți confortabil.

Dacă te afli într-o astfel de situație, atunci nu ai nevoie imediată de un avocat, ci mai întâi de un psiholog. Acesta te va ajuta să îți clarifici sentimentele, să îți pui ordine în gânduri și te va aduce atât în punctul în care poți să iei decizii, cât și în cel în care vei ști care este decizia corectă. Dacă te temi de gura lumii, de prejudecățile și de răutățile ei pentru că te gândești să mergi la ședințe de psihoterapie, atunci nu spune nimănui unde vrei să te duci și ce ai de gând să faci.

Dacă vrei clarificări, atunci mergi cu mai multă încredere la psiholog decât, din disperare și derută, să mergi la o ghicitoare, la o vrăjitoare, la un oracol, să îți deschidă un preot cartea sau să urmărești zilnic horoscopul ca să afli dacă vei divorța și îți vei găsi o soartă mai bună. Te poți informa despre psihologia divorțului pentru a înțelege că stările prin care treci sunt normale, le-au experimentat cu toții înaintea ta, s-a scris mult despre acest subiect și încă rămâne deschis dezbaterii.

Fă-o tu să fie bună făcând alegeri corecte: un psiholog dacă e cazul, un avocat dacă e cazul. Dintre cei doi, numai avocatul îți poate clarifica problemele juridice, după ce afli ce îți dorești și știi ce vrei să faci.

Experiențe în dreptul familiei pe propria piele

Din nefericire, am experimentat dreptul familiei pe propria piele încă din copilărie. Divorțul familiei mele cu un copil și încredințarea mea la mamă nu îl am în memorie pentru că eram prea mică pentru a mi se cere părerea. Apoi procesul de adopție a mea de către cel de al doilea soț al mamei nu face parte din amintirile mele pentru că aveam 7 ani și nu s-a sinchisit nimeni să mă întrebe ce opinie am sau măcar să îmi aducă la cunoștință.

La divorțul mamei de cel de al doilea soț am fost întrebată în sala de judecată de către judecător cu care dintre părinți doresc să rămân. A fost o formalitate scurtă pentru că toți știau că nu voi cere să rămân cu tatăl adoptiv de numai 4-5 ani cu care stătusem doar în cursul școlii.

Nici nu împlinisem bine 18 ani că în ultimul an de liceu am fost dată în judecată de către tatăl adoptiv pentru desfacerea adopției sau încetarea acesteia. Am avut un avocat angajat de mama, ne-am opus și am câștigat procesul, rămânând în tot restul vieții atârnată de această adopție fictivă.

Cândva în cursul vieții am descris adopția mea ca fiind fapta a trei adulți iresponsabil și a unui judecător zelos care m-au transformat din situația favorabilă a copilului provenit din căsătorie în copilul din flori al mamei, pentru că nu am avut nicio prezență a celor doi tați în viața mea decât tatăl adoptiv în cursul școlii între 7-11 ani.

Ulterior am experimentat și propriul divorț fără copii prin acordul părților pronunțat de către o instanță, așa cum era în procedura civilă mai veche. Eu și soțul meu ne-am împăcat după aceea și ne-am căsătorit din nou, fiind împreună de aproape 30 de ani împreună, cu două pauze incluse.

Am avut timp să frecventez și studii juridice și să profesez vreo 14 ani în domeniul specializării. Mi-am clarificat multe lucruri citind și experimentând în drept. Nu am practicat profesia în dreptul familiei, însă nicio normă juridică sau practică judiciară citite ori spețe ale cunoștințelor, nu îmi vor schimba convingerile dobândite din propria experiență.

Gândește-te bine la consecințe când cauți avocat pentru divorț

Nu am practicat avocatura, nu am fost judecător, nu am fost parte în vreo organizație legiuitoare, însă nici nu aș pronunța adopții, divorțuri, încredințări de minori fără programe de vizită, fără contribuția celuilalt părinte, fără motive sau așa, de dragul exercițiului profesional, cum mi s-a întâmplat mie.

Ca să nu faci o harababură juridică în viața ta și a membrilor familiei tale ca cea pe care am experimentat-o eu cu specialiști de care nu a auzit nimeni, atunci nu întreprinde nimic ce ar putea avea consecințe juridice până când nu te consulți cu un avocat de bună credință, specializat în dreptul familiei, în care ai deplină încredere.

Dacă nu ai un avocat ales, într-o relație contractuală, ca să îți dea sfaturile juridice necesare sau care să te asiste și să te reprezinte, atunci ai putea să apelezi la Avocat Nora Cosmina Drulea care îți va aduce clarificările necesare. Nu trebuie să treci printr-un calvar emoțional și juridic pentru că lucrurile au evoluat mult și în dreptul familiei.

Sursa video: Avocat Nora Cosmina Drulea

Sursa fotografiilor și video: Avocat Nora Cosmina Drulea – avocat-divort.com

Notă: Articolul a fost scris pentru proba nr. 5 din cadrul celei de-a 26-a ediții a competiției de blogging creativ organizată de SuperBlogSpring SuperBlog 2023, cu tema ”Tu ce știi că face un avocat?” propusă de sponsorul Avocat Nora Cosmina Drulea


Descoperă mai multe la Branduri în revistă

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

1 comentariu

Lasă un comentariu