Cum petrecem sărbătorile tradiționale românești cu bunătăți pregătite în casă

  1. Sărbătorile tradiționale românești preferate
  2. Meniurile tradiționale de sărbători din bucătăria noastră
  3. Sărbători tradiționale cu bunătăți frământate din făina Băneasa

Sărbătorile tradiționale românești preferate

Nu e o surpriză pentru nimeni faptul că sărbătorile tradiționale românești preferate de mine sunt Paștele și Crăciunul. Îmi plac de asemenea sărbătorile de Sfinții împărați Constantin și Elena pe 21 Mai de ziua onomastică a soțului meu, Sfântul Petre de ziua onomastică a regretatului meu bunic, Sfânta Maria de ziua onomastică a regretatei mele bunici, a mătușii și soacrei mele, Sfântul Nicolae care se sărbătorea în familia bunicilor. Sigur că îmi plac și alte mari sărbători religioase ca Boboteaza, Buna Vestire, Floriile, Săptămână mare a deniilor, Înălțarea sau Ispasul, Rusaliile.

Sper că îți place să petreci sărbătorile tradiționale românești la noi în țară. Nu sunt naționalistă radicală, însă mie îmi place țara noastră, cu bune și cu rele, cu tot ceea ce avem și cu tot ceea ce suntem ca români. Sigur că sunt și lucruri care mă nemulțumesc la nivel local și național, însă nu atât de mult încât să vreau să părăsesc locurile natale sau să mă înstrăinez definitiv.

Poate că sunt sentimentală sau subiectivă, dar cred că nici unde, altundeva în lume, nu aș putea accesa sentimentul liniștitor de acasă, în familie, de sărbătorile tradiționale românești. Încă nu m-a acaparat mirajul străinătății și nu mi-ar plăcea să plec de acasă de sărbători, sau, cel puțin, în nici un caz de Paște și Crăciun.

Eu și soțul meu formăm familia noastră, iar mie îmi este foarte bine dacă petrecem sărbătorile tradiționale împreună acasă, în orașul de domiciliu, doar noi doi. Nu suntem sociopați, nu căutăm singurătatea, nu suntem ciudați, însă am avut parte de atâtea ori de socializare neplăcută, încât nu mai vrem să fim tracasați și să nu ne simțim bine  de sărbători.

Crăciunul în familia noastră este o dublă sărbătoare pentru că este și ziua mea de naștere. Am fost de ziua mea plecați de acasă, în compania altor persoane și știu precis că nu îmi doresc să mai văd pe nimeni în afară de soțul meu de ziua mea și de Crăciun. Am fost plecați și de Paște de destul de multe ori și am ajuns la aceleași concluzii.

Așa că stăm acasă, ne relaxăm, ne odihnim, ne plimbăm prin oraș unde ne bucurăm de vreme, de peisaj și de ceea ce ne mai oferă. Internetul, televiziunile, telefoanele și mesajele reprezintă destul de multă ocupație și divertisment și nici măcar de acestea nu avem timp liber suficient. Dacă ți se pare plictisitor, banal sau drastic, pentru mine e perfect așa. Între toate aceste activități mâncăm meniul tradițional preparat de mine în casă.

Meniurile tradiționale de sărbători din bucătăria noastră

Este un noroc faptul că îmi place să gătesc și nu am văzut această activitate ca pe o corvoadă. E perfect când am toate ingredientele necesare cumpărate și la dispoziție, astfel încât să mă dedic doar preparării efective. Meniul meu conține cel mai des salata boeuf și ouă umplute, sarmale și piftii, ciorbă, friptură, piure sau pilaf, salată și murături, cozonac și prăjituri. Ciorba de Crăciun e de perișoare sau afumături cu zeamă de varză, cea de Blagoveștenii și Florii este din pește,  iar cea de Paște din miel.

Friptura de Crăciun e de porc și pasăre, când e dezlegare la pește ne bucurăm și de un mujdei maioneză lungit cu apă, iar de Paște e bună friptura din miel. Îmi plac piftiile din afumături de porc sau de pasăre cu usturoi și verdeață. Între toate bunătățile din carne, preparatele de pasăre și pește ocupă totuși primul loc pe masa noastră. Anul acesta cred că nu voi șoca pe nimeni dacă zic „pas” la carnea de miel cu 49 lei/ kg.

Mă gândeam că mieii aceștia nu apucă să consume nimic în afară de laptele supt și ceva iarbă până la tăiere. De aceea, nu mi se pare un preț corect să plătesc eu oieritul părinților mielului pentru un an întreg în prețul unui miel de 12 kg în valoare de aproximativ 600 lei. Dacă mușchiul de porc și pieptul de pasăre sunt în jur de 25 lei/ kg, deși necesită cheltuieli suplimentare de hrană și cazare, zic că 49 lei/kg de miel care 3-5 luni de viață zburdă pe câmp și prin stână nu se justifică pentru bugetul familiei mele.

Ba chiar cred că ar trebui să aibă prețul mai mic decât porcul și pasărea, dar nu mă pricep la zootehnie și agricultură atât de mult încât opinia mea să conteze. Mă voi concentra pe restul meniului și sper să excelez în toate preparatele culinare care sper să îmi iasă cel puțin la fel de bune ca de obicei. O atenție sporită de Paște acord aluatului pentru pâine, cozonac și pască pentru care am emoții de fiecare dată.

Sărbători tradiționale cu bunătăți frământate din făina Băneasa

Fac de multe ori în cursul fiecărui an pâine și cozonac de casă cu diferite ingrediente, însă de sărbători nu risc să le fac fără făină Băneasa. Ori am dobândit eu experiență, ori am reușit să combin ingredientele în cantitățile perfecte, ori chiar făina de cozonac Băneasa e responsabilă de toate succesele mele culinare. Nu am avut surprize neplăcute ori de câte ori am folosit-o, astfel încât am căpătat încredere și o folosesc frecvent.

Am observat de curând că, atunci când am și o altă făină în casă, când e să pun o lingură sau două în mâncare, aleg făina Băneasa, iar când tăvălesc peștele ca să îl prăjesc o folosesc pe cealaltă. Așa mi-am dat seama, zâmbind, că în mintea mea s-a format involuntar o ierarhizare între cele două branduri pentru același produs.

Chiar și azi la cumpărături am observat că am ales de pe raft gris pentru găluști și paste din grâu dur pentru ciorbă, felul doi și desert de la Băneasa, iar când am ajuns acasă am verificat și am constatat că majoritatea pungilor mele începute și de rezervă sunt tot de la Băneasa. Ce pot să spun decât: Bine ai venit în casa noastră cu bunătățile tale, Băneasa! Habar n-ai tu ce lucruri minunate prepar aproape în fiecare zi cu produsele tale! Chiar azi am gătit supă cu găluște din gris Băneasa și paste din grâu dur minunate.

Într-un kilogram de făină Băneasa adaug numai un cub de drojdie proaspătă de 25 g, o lingură rasă de sare, apă călduță suficientă pentru o cocă destul de moale ca să o amestec doar cu lingura, fără frământare. O las să crească o dată, o amestec din nou cu lingura și iar o las să crească. O pun în tava rotundă sau în două tăvi de cozonac tapetate cu hârtie de copt, o las să crească până când umple tăvile și în 50 de minute avem pâine proaspătă gustoasă.

Într-un kilogram de făină adaug 50 g drojdie, 50 ml ulei, 8 gălbenușuri, 400-500 ml lapte, 200-250 g zahăr, coajă rasă de la două portocale și două lămâi sau două linguri de gem din coji de portocale, 2 pliculețe zahăr vanilat și frământ 20 minute o cocă nu prea tare. Pun apoi 200 g stafide și le încorporez, apoi încă 50 ml ulei pe care îl încorporez numai prin împăturire. O las să crească și iese coca ideală pentru doi cozonaci cu rahat, cu mac sau cu nucă și cacao. Tot coca aceasta e potrivită pentru pască. Din ea îmi rezultă o pască și un cozonac mare cu rahat și stafide, sau o pască și doi cozonaci cu nucă, stafide și cacao.

Compoziția mea de pască e simplă: 1 kg brânză de vaci slab sărată sau urdă, 5 ouă, 200 g stafide, o esență de rom, 2 pliculețe zahăr vanilat, 100 – 150 g zahăr. Întind o cocă rotundă de 1 cm, fac din cocă o împletitură simplă pentru marginea formei și o las să crească o jumătate de oră, apoi presar două linguri de gris Băneasa peste cocă, pun toate aceste ingrediente amestecate cu albușurile bătute spumă. Deasupra mai fac sau nu mai fac două împletituri și o dau la copt la foc mijlociu la aragaz pentru 50-60 m în cuptorul încins. Iese o splendoare de pască pe care o pudrez cu vanilie sau o asezonez cu fructe și o servim rece.

Sper că te-am inspirat puțin cu preparatele mele din Bunătăți Băneasa și că le vei încerca și tu. Pe mine m-a inspirat Pasca Băneasa pe care ți-o recomand.

Sursa fotografiilor: Băneasa.

Notă: Articolul a fost scris pentru proba nr. 10 din cadrul celei de-a 26-a ediții a competiției de blogging creativ organizată de SuperBlogSpring SuperBlog 2023, cu tema ”Sărbători tradiționale, cu bunătăți frământate din făina Băneasa” propusă de sponsorul Băneasa.


Descoperă mai multe la Branduri în revistă

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu