Ce înseamnă a avea totul? E realizabil?

Cuprins:

1. Dorințe, vise, obsesii pentru a avea tot ceea ce ne dorim
2. Când simțim că în sfârșit avem totul?
3. Ce nu am fost în stare să îmi doresc

Dorințe, vise, obsesii pentru a avea tot ceea ce ne dorim

În fiecare zi ne dorim câte ceva pe termen scurt, mediu și lung. Mi-ar plăcea să am …, mi-aș dori să devin …, aș da orice pentru …, aș fi în stare de orice ca să obțin …, visez cu ochii deschiși la …, nu pot să adorm, mă frământ și nu am liniște până când nu am siguranța că se întâmplă …, precum și multe alte dorințe, vise, ambiții, obsesii pentru a avea tot ceea ce ne dorim.

Enumerarea poate continua la nesfârșit. Suntem maeștri în a ne lăsa gândurile să zboare la întâmplare spre viitor, spre trecut. Ne lăsăm pradă visării și făurim planuri amanunțite sau ne umplem de regrete și învinovățiri. Unii am învățat cumva cum să ne mutăm astfel de gânduri spre altceva din prezent, pe când alții le ruminăm până când invităm anxietatea, depresia, boala.

Nu ne-am învățat lecțiile trecute în care ne-am dorit prea mult ceva ce am obținut ulterior după multe zbateri și frământări în derivă. Alteori poate că nu am obținut ceea ce ne-am dorit deși am depus aceleași eforturi de a ne stresa și am sfârșit prin a suferi. Uneori am obținut ceva la care am râvnit mult timp și poate că ne-am dat seama că nu ne produce nici o euforie.

De câte ori nu ți s-a întâmplat să-ți zburde gândurile la astfel de preocupări? I s-a întâmplat fiecăruia dintre noi, fie că este vorba de ceva realizabil sau nu. Nimeni nu a scăpat de cel puțin o dorință pentru ceva de care nu avea neapărată nevoie, la fel ca de dorințele pentru lucruri, situații și persoane importante.

Când simțim că în sfârșit avem totul?

Realizând ceea ce ne-am propus la un moment dat am simțit că avem totul? Nu pentru mai mult timp decât bucuria de moment pentru succesul respectiv, după care gândurile hoinăresc înspre noi dorințe și obiective. Când ne oprim din această zbatere? Probabil niciodată, însă se mai domolește odată cu înaintarea în vârstă.

Simțim odată cu trecerea timpului că în sfârșit avem totul? Unii da, alții nu, însă, la un moment dat observăm că timpul a trecut nemilos, că nu mai avem mult timp pe pământ. Atunci începem să privim în jur mai liniștiți, poate chiar mai înțelepți. Înțelegem unii dintre noi că timpul este cea mai prețioasă resursă pe care am pierdut-o luptând pentru cauze și obiective care poate că nu ne-au făcut mai fericiți, mai mulțumiți, mai împliniți.

Ne dăm seama că tot ceea ce conta a fost tot timpul lângă noi: poate oamenii dragi care ne-au stat alături, poate lucrurile de care ne-am folosit, poate situațiile în care am fost dar care nu ne-au convenit la acele momente, poate sănătatea sau tinerețea pe care le aveam. Nu scăpăm de astfel de bilanțuri în situații de criză în care pierdem persoane iubite, sau poate pierdem carierele profesionale, banii, locurile de muncă, sănătatea, tinerețea, timpul nostru.

Câte astfel de persoane nu s-au întrebat: Aveam tot ce ne trebuia, de ce a trebuit să se întâmple … o tragedie materială sau umană, ori un adulter, un divorț? Își mai amintesc aceste persoane în momente tragice câte situații, lucruri și oameni pe care îi deplâng nu le conveneau înainte de evenimentul nedorit care i-a pus în situația pierderii?

Uneori da, alteori nu, însă în toate cazurile își vor aminti momente frumoase din trecut de care nu au avut timp suficient să se bucure pentru că gândurile le zburau mereu la altceva ce își doreau mai mult și care poate că nici nu conta.

Dacă acum privim în jurul nostru ne vom da seama că avem tot ceea ce ne trebuie dacă suntem în viață, suntem împreună cu oamenii pe care îi iubim, noi și toți ai noștri suntem sănătoși, avem veniturile necesare ca să ne asigurăm traiul din fiecare zi, trăim cu toții în siguranță, liniște și mulțumire.

Viața în general este atât de scurtă încât orice ne dorim în plus este chiar în plus, un surplus binevenit, însă nu imperios necesar. Nu mai am eu ambiții, ținte în viață, nu știu să lupt pentru un ideal, nu mai vreau carieră profesională, nu mai vreau bani, nu mai am dorințe, nu mai am pasiuni, nu mai știu să visez?

Ba da, însă nu jinduiesc la nimic. Lucrez în liniște, în ritmul meu, la îndeplinirea visurilor, dorințelor și planurilor mele, însă nu cu disperare. Le-am tot ajustat, le-am tot adaptat, le-am tot modificat și pus în concordanță cu lipsa șanselor, cu mulțimea oportunităților, drepturilor și libertăților pe care mi le-a oferit capitalismul.

A ieșit tot ceea ce se putea mai bun din tot ceea ce am făcut în cursul vieții și mă bucur de rezultatele muncii mele în prezent? Bineînțeles că nu, însă atât am putut eu și sunt foarte mulțumită de rezultatele mele. Observ că alții au reușit mai bine, s-au descurcat mai bine, au realizări mai multe, chiar în domeniile de activitate în care m-am implicat și eu.

Nu adâncesc aceste observații mai mult decât simple constatări pentru că dacă nu mă avantajează comparațiile, atunci de ce le-aș face ca să nu mă simt bine? În plan profesional stau atât de bine cât am putut eu, în plan material stau atât de bine cât am putut eu, în plan familial am fix persoanele pe care le doream în viața mea.

Restul? ”De resturi nu am nevoie”, mă mulțumesc cu ceea ce am, sper și muncesc pentru mai bine, însă nu cu patimă pentru nimic. Da, pot spune că am totul, tot ceea ce îmi doream este cu mine. Vreau mai mult în plan profesional și material? Sigur că da, însă nu voi face o tragedie dacă nu obțin mai mult decât ceea ce am.

Ce nu am fost în stare să îmi doresc

Nu am o vilă? Nici nu vreau să ne simțim singuri într-o casă mare cu 5-10 camere sau mai multe și este exclus să vreau să șterg praful și să fac curat periodic într-o căsoaie cât un muzeu, ori să-i plătesc impozitul, utilitățile, întreținerea și reparațiile în cuantumuri uriașe.

Nu avem un teren mare cu pomi, vie grădină, flori și tot ce mai trebuie pentru o gospodărie? Nici măcar nu îmi doream să sap, să cosesc, să greblez, să smulg buruieni, să tund gazonul și tot ce mai trebuie muncit la 3000-5000 de metri pătrați.

Nu am o mașină? Nu am permis de conducere și nici nu îmi voi lua vreodată, deși am lucrat în trecut la școală de șoferi, deși am urmat cam jumătate din cursurile cu ore de conducere ale unei școli de șoferi și m-am lăsat pentru că nu mi-a plăcut. Nu sunt o persoană strălucită și renumită pentru numele, reputația, funcția mea de conducere? Chiar nu mi-am dorit niciodată să fiu vizibilă, responsabilă și responsabilizată pentru alții.

Dacă nu vreau și nu râvnesc la vilă, teren și mașină, mărire în funcții de conducere de nici un fel nu mi-am dorit niciodată, să fiu renumită sau să ies în evidență nu mi-am dorit niciodată, ce este pe lume atât de grozav încât să vreau? Chiar că nu sunt multe lucruri pe care să mi le doresc în afară de ceea ce suntem și ceea ce avem, iar ceea ce îmi doresc se referă mai mult la binele și la confortul nostru la interior, în casă și în familie.

Dacă ne simțim bine în interiorul nostru, ne simțim bine împreună și confortabil cu ceea ce avem și avem venituri suficiente ca să ne asigurăm tot ceea ce ne trebuie și ceva în plus, atunci chiar cred că avem tot ce ne este necesar. Pentru ceea ne ne va fi necesar sau ceea ce ne vom dori în plus vom munci și vom vedea dacă vom obține, important fiind faptul că ne avem pe noi, viețile și sănătățile noastre în familie, bunurile noastre.

Tu ai tot ceea ce îți doreai? Dorințele tale sunt realizabile?